Cum să-ți menții perspectiva actuală

de Mark Cole

 

Nu este nimic mai dificil decât să urmezi un lider care se simte depășit.

Ai experimentat asta vreodată? Poate că urmezi un lider care simte că cele mai bune zile ale sale sunt în trecut și nu este nimic interesant în legătură cu viitorul. Sau poate că ai simțit și tu asta uneori.

Menținerea unei perspective actuale este absolut necesară pentru orice lider.

De multe ori NU este o perspectivă nouă externă de care avem nevoie, ci o perspectivă actualizată care este deja în noi, dar în stare latentă. De aceea am vrut să vorbim astăzi despre acest subiect.

Dacă te simți depășit, sau că zilele cele mai bune ale tale sunt în trecut, sper să îți amintesc de acel moment când ai primit o nouă perspectivă. Vreau să trezim acel punct de vedere latent pe care l-ai primit acum mulți ani – pentru că nimeni nu vrea să urmeze un lider cu o perspectivă învechită!

Iată 8 instrumente pe care le-am pus în practică în viața mea, care cred că te vor ajuta să păstrezi o perspectivă nouă vie.

1. Pune-ți întrebări!

În mod regulat îmi adresez 5 întrebări:

  1. Care este misiunea mea?
  2. Cine este clientul meu?
  3. Ce prețuiește clientul meu?
  4. Care este planul meu?
  5. Care sunt rezultatele mele?

 Întrebările bune informează. Întrebările foarte bune te transformă.

2. Examinează și clarifică-ți oferta.

Am găsit acest instrument foarte provocator, dar și foarte eficient. Îmi adresez două întrebări:

  • Ce anume oferi lumii care te face indispensabil și lumea ar simți că lipsești dacă nu ai mai face lucrul respectiv?
  • Care sunt domeniile din viața ta în care contribuția proprie contează?

Cunoaște-ți punctele forte și valoarea pe care o aduci lumii! Modul în care faci ceea ce faci se poate schimba, dar ceea ce faci nu trebuie să se schimbe.

3. Oferă din cine ești.

Cel mai mare dar pe care o ființă umană îl poate oferi alteia este acela de a oferi din cine este. Acest lucru vine din faptul că te concentrezi pe cine ești mai mult decât pe ceea ce faci. Este vorba doar de accentuarea realităților interne mai mult decât realitățile externe.

Iată un exemplu în acest sens. Să îi dau soției mele Stephanie din cine sunt eu este foarte diferit față de a lucra mai din greu pentru a fi un soț mai bun. Întotdeauna reușesc mai mult când încerc sa dau mai mult din cine sunt, decât dacă încerc să fiu cel mai bun soț din lume. În cele din urmă, cine suntem se reflectă în ceea ce facem. Dar ceea ce facem nu poate defini cine suntem.

4. Recertifică-te în fiecare an.

Schimbarea este întotdeauna necesară. Cred că putem să facem unul din două lucruri: să evoluăm sau să devenim învechiți. Nu presupune niciodată că lucrurile care funcționează astăzi vor continua să funcționeze și mâine.

Cei mai mulți lideri recunosc doar necesitatea de a evolua doar după ce declinul a început. Ai grijă cu asta! Este prea târziu să iei măsuri după ce realizezi că ceva a început să nu mai funcționeze.

5. Asumă-ți un plan constant de dezvoltare personală.

O dată pe an, de obicei în ianuarie, îmi iau câteva zile pentru mine, să-mi schițez planul de creștere personală. Îmi stabilesc obiective mari și îndrăznețe pentru propria mea creștere și pun pe hârtie un plan intenționat pentru a le realiza. Asta a devenit una dintre prioritățile mele de top în fiecare an și a fost un catalizator pentru o creștere incredibilă în toată viața mea.

Stabilirea unei noi traiectorii de creștere pentru tine în fiecare an este imperativă pentru menținerea unei noi perspective în conducere. Am ajuns unde sunt astăzi datorită angajamentului pe care l-am făcut de ani de zile față de planul meu de dezvoltare personală.

6. Concentrează-te pe disciplina personală.

John Maxwell adesea povestește despre legendarul antrenor de baschet UCLA, John Wooden. Acesta începea fiecare sezon urmărindu-i din toate colțurile terenului pe jucătorii săi care se antrenau. Apoi, el identifica locul în care fiecare jucător a fost cel mai eficient, astfel încât să poată dezvolta o schemă de joc prin care să-și pună jucătorii pe pozițiile unde ei jucau cel mai bine.

Antrenorul Wooden a înțeles că atunci când îți știi punctele forte și acționezi constant în și din aceasta zonă, vei produce cele mai bune rezultate. Acest lucru necesită disciplină personală.

Concentrează-te pe acele domenii în care ai succes. Domeniile în care ai avut succes până acum vor fi și domeniile în care tu vei crește când presiunea va fi mare.

7. Reține că cei care învață continuu îi depășesc pe cei care se consideră învățați.

John Maxwell spune așa, „«cel mai bun» este dușmanul lui «mai bun»”. Când cineva consideră că a ajuns la destinație, se relaxează și își pierde concentrarea. Pentru că atunci când te afli în vârf, de multe ori te așezi și te odihnești în acel „cel mai bun” și nu îți mai permiți să te îndrepți către „și mai bun”.

Trebuie să fii mulțumit și să vrei să fii o „lucrare în desfășurare”. Reține: viața nu este o destinație; este o călătorie.

8. Adresează-ți 3 întrebări la sfârșitul fiecărei zile.

  1. Ce am învățat astăzi?
  2. Cum am crescut astăzi?
  3. Ce voi face altfel?

Dacă nu îmi poți spune ce intenționezi să faci diferit mâine, nu ai învățat nimic astăzi. Și dacă nu ai învățat nimic astăzi, atunci nu ai crescut pentru ziua de mâine.

Am privilegiul de a merge cu John Maxwell zilnic în această călătorie în leadership. Văd valoarea pe care o aduce echipei atunci când conduce cu o perspectivă nouă. Și eu vreau să fiu un astfel de lider. Și pentru tine vreau același lucru: să fii un astfel de lider.

Încearcă. Aplică aceste 8 instrumente în viața ta și cred că vei putea păstra mereu o perspectivă nouă!